Nu ştiu cum am ajuns să mă dau pe net azi, căutând site-ul oficial al preşedenţiei din SUA. L-am găsit. Am rămas impresionat. Bine pus la punct, atât ca design cât şi ca informaţie. Cu filmări postate, poze, updatat la zi… ce mai, un site de nota 10.

Apoi din curiozitate, am intrat si pe site-ul preşedenţiei autohtone. Pentru a mă convinge că şi noi avem aşa ceva. Şi m-am convins. Că n-avem! www.presidency.ro este site făcut probabil de primul calculatorist din românia. După lungi analize am constatat că a fost scris probabil în Notepad, cu câteva rânduri de cod greşite…

Aici sunt pozele… mai departe ziceţi voi. Eu, zic aşa: dacă tot nu avem preşedenţie în România, măcar un site de doamne-ajută să ne tragem!

Apropos, pentru cei intresaţi www.presidency.ro vs. www.whitehouse.gov

Ca sa nu zica Dugy ca eu nu particip la concursurile lui, m-am decis sa impart intimitatea relatiei mele cu Husqvarna.

Ea este obiectul electro(casnic pentru mine) fara de care viata mi s-ar parea anosta. De ce? Ei bine…. imagineaza-ti o lume in care copiii se joaca linistiti cu mingea pe strada, in care fiecare locuitor al planetei are cel putin 100 de metri patrati de padure, care sa ii asigure oxigenul necesar. Imagineaza-ti o lume in care jurnalele de stiri de la teveu sunt pline de stiri pozitive, vesele, frumoase, o lume in care toata lumea iubeste pe toata lumea (si fara sa fumeze), in care cel mai mic salar e de 1000 euro, o lume in care oamenii citesc despre razboaie doar in cartile de istorie. O lume in care Angelina Jolie te suna si iti cere sa iesi cu ea la o cafea, in care orice fata frumoasa te roaga sa te culci cu ea, ba chiar iti face cinste cu cafeaua de dupa!

Gata, ti-ai imaginat? Esti bine prins in lumea fericita care ti-am descris-o (pun pariu ca te-am prins de la faza cu Angelina Jolie)? Acum imagineaza-ti ca te trezesti din vis pe sunetul drujbei mele. De ce? Pentru ca totul ar fi plictisitor, si aici intervin eu.

Eu, cel care tai cate un picior copiilor care bat mingea in strada, cu care dobor cu a mea Husqvarna padurile generatoare de oxigen, eu care tai cu drujba mea cablul de telefon chiar cand te suna Angelina, si il decapitez pe Rafat al Hubab si dau vina pe Americani.

Pana la urma, prietena mea Husqvarna ofera dinamism lumii in care traim. Ne scoate din monotonie, si tine in alerta, produce adrenalina si nu ne lasa sa ne plafonam intr-o fericire falsa, creata de reclamele de la televizor, de marketing si de pollitici capitaliste. Drujba mea este exact ceea ce uraste societatea azi mai mult si mai mult. Este unghia care zgarie tabla in sala de clasa, care enerveaza dar trezeste. Este traznetul care loveste releul TV chiar cand tu si scorpia de langa tine te uiti la Pro TV, e sunetul ala tampit de interferente radio care il auzi cand asculti Dj Fly Project etc. la radio, in masina ta de 100.000 de euro, cu geamurile lasate jos. Husqvarna este aia care iti fura ultima moneda de 50 de bani de care ai nevoie sa desfaci un carucior de cumparaturi intr-un hipermarket, te impiedica sa hipercumperi hiperproduse cu hiperbani, si asta nu pentru ca nu ai hipercarucior, ci pentru ca esti prea gras, prea comod, prea lenes sa iti cari hipercumparaturile tale in mare parte inutile in plase. Tot drujba mea este motivul pentru care prietena ta nu iti face sex oral, dar se freaca-n cur cu toti prietenii tai, pentru ca tu esti prea prost si prea las sa ii faci vant. Drujba mea este aia care in momentul ala iti spune “frate, ia-ti pula in mana, stoarce-o si decalra-ti independenta”. Drujba mea este aia care iti taie curentul, iti ia semnalul de la telefon, iti sparge casa, iti despica plasma din sufragerie, iti despica si cuprorul cu microunde care iti incalzeste semipreparatele hipercumparate din hipermarketul de mai sus, si asta numai pentru ca vaca de langa tine nu vrea sa gateasca, ci sa isi puna silicoane. Drujba mea este aia care iti taie capota de la bemveu, si te face sa umblii pe jos, iti strica peretii, iti fura slujba de cacat, iti delapideaza conturile, iti falimeanteaza afacerea, si te obliga sa te intorci la sat si sa iti cresti singur porcii, sa iti speli singur hainele, sa iti tai lemnele pentru foc, sa iti pupi copii cand pleaca la scoala in loc sa le dai 500 de mii, care te face sa iti futi nevasta in loc sa te masturbezi visand la papusi gonflabile precum Patruleasa, drujba mea te face sa zambesti oamenilor pe strada, si sa iti apreciezi prietenii pentru mai mult decat masina pe care o conduc, este aia care te face sa bei tuica de casa in loc de Jack cu redbull, si sa asculti muzica live in loc de cacat electronic de la un Dj care invarte o placa scoasa din priza. Este aia care te face sa futi femei, nu barbati in cur, care te face sa citesti, si sa iti cresti copiii cu vati-a-scunselea nu cu Playstation. Pentru ca Drujba mea este electro(casnicul) care te invata cum ar trebui sa traiesti.

Cam de asta nu vreau eu sa ma despart de drujba mea, si pentru asta, este electro(casnicul) meu preferat.

Am observat in ultima perioada pe blogosfera un nou visit-trigger: codurile penale. Toata lumea scrie in veselie despre ele, toata lumea citeste ce se scrie. E o adevarata moda. So… ma apuc si eu sa scriu despre ele, ca doar nu oi fi mai prejos. Glumeam.

Citind si eu ca tot cetateanul constiincios noile coduri penale, observ cu maaaaaare mirare, ca logica scartaie in capul celor ce le-au scris.  Articolul 80, alineatul h), prevede un lucru cel putin greu de indeplinit.

“este interzisa difuzarea materialelor … inclusiv rezultatul autopsiei, fara acordul persoanei in cauza, iar in cazul in care aceasta este decedata, fara acordul familiei sau al persoanelor indreptatite;”

Ma intreb: oare norocosul care sufera autopsia are vree-o shansa sa NU FIE DECEDAT? Adica, bun, in cazul in care nenea legistu’ l-a cam incurcat pe masa, si i-a infipt bisturiul in esofag, l-a scalpat si i-a disecat pancreasul, si nenea inca colcaie si zvacneste, singura shansa sa faci public rezultatul autopsiei este sa fugi cu actele rapid la morga, si sa speri ca dupa o disectie amanuntita, cu ultima suflare de viata, iti semneaza acordul?

Sau poate se face autopsie si oamenilor vi? Sa fi incurcat astia operatia la apendice cu autopsia? hmmm

Deci…in cazul in care autopsiatul este decedat (foarte putin probabil), trebuie sa intrebam familia. Eu incep sa ma indoiesc de capacitatea medicilor legisti de a deosebi un om mort de unul viu.

Si inca o intrebare, poate cea mai importanta: Cum pula pulii mele poate o imbecilitate absoluta ca aceasta sa treaca de parlament & guvern? Eu propun ridicare nivelului obligatoriu de scolarizare a politicienilor la 8 clase!

Meet George!

Ca tot omu’ normal, care, când n-are ce face, se dezbracă şi îşi păzeşte hainele, mă apucai io’ să îmi recalculez bugetul. Şi dat fiind că NU MAI PLEC LA PRAGA (!), mi-am dat seama că am rămas cu niţcaiva bani în plus. Ce-i drept, nu ştiu dacă în limba română există sintagma “bani în plus”. Şi m-am pus eu pe gândit: facultate… bănci… abonamente… şi după ce am transpirat câţiva litri buni, gândindu-mă cum să îmi cheltuiesc eu banii cât mai constructiv, George* se hotărăşte să mă ajute să mă decid, şi în măreţia lui nemţească, începe şi tuşeşte a motorină proastă.

Deh, că şi are motive. Şi, cauciuc peste pupăză, mă loveşte pofta anuală de a îmi înnoi telefonul mobil. Cum stau eu aşa şi mă găndesc “cum pula mea poate şi mâna mea să prindă un device ciumeg, şi moca”, dragu’ meu de coleg N. îmi şi propune o afacere. Şi după 3 minute de discuţii, din care mai că nu am înţeles nimica, mă trezesc cu o bancnotă în mână, şi fără telefon mobil! 

…

Meet Isus!

câteva minute trecuseră de cand îmi frecam nesu’ în oficiul redacţiei. Privirea pironită pe cifrele ceasului de la cuptorul cu microunde încerca parcă să ţină timpul în loc, sau chiar să îl dea înapoi. Se apropia de 10 minute, iar eu frecam în continuare nesu’ ăla nenorocit, acum mai mult clăbuc căcăniu decât cafei. Şi în tot timpul ăsta, mintea mea compatriotă cu Windowsu’ 3.1, procesa o singură informaţie; şi anume: cum puţa mea (să nu ne supraestimăm), dorind să îmi CUMPĂR un telefon mobil, am rămas FĂRĂ telefonul meu mobil?! Şi atunci realizez: “L-am vândut pe Isus*”! Păcatul Iudaic!

Probabil că acum urmează să ma spânzur de craca unui copac.

Sau să îmi cumpăr un alt Isus.

Tocmai mă pregăteam să vă povestesc cum şi cu câtă nerăbdare mă pregătesc eu să plec la Praga. Mult-aşteptata Praga! Ei bine, cum mă pregăteam eu sufleteşte să îmi încep alegoriile nerabdarii pe părticica mea de internet, iată că mă sună de la conducerea partidului, să purtăm o discuţie.

Pe aci aşi fi fost eu...

Şi engage! Cu mult tact sunt anunţat că nu mai pot să beneficiez de concediul cerut, datorită faptului că… (culmea!) e nevoie de mine aici. Când? Exact în perioada Praga! Heeeeeee!

Păi… ce să mai zici?! Bag capul în pământ, înghit în sec, îmi imaginez gaşca petrecând în vre-un club supraoccidentalizat din centrul metropolei, cu mult-prea-lăudata bere cehă, iarbă înmugurită în foiţe semitransparente, şi tot tacâmul necesar unei săptămâni de libertinaj. Mai apoi, îmi sării în minte cadrul cu genţile ce aveam să le primesc în cap de la iubită, cu care îmi făcusem planuri cel puţin îndrăzneţe, susţinute de promisiuni pseudovulgare ce începeau cu “O să ţi-o…”, în capitala Skodelor.

Pînă şi draguţa domnişoară de la ghişeul băncii cu care, involuntar şi în detrimentul meu, lucrez, avea să regrete o retragere frumuşică de numerar, însoţită de un comision baban, după buna tradiţie semit-cămătărească! 

În dată ce am părăsit biroul ce aducea mai mult a cameră de gazare pentru mine în momentul cu pricina, îmi dădusem seama cât de norocos sunt defapt! O să am şansa să le relatez prietenilor mei din străinătăţuri ştiri calde despre urbea lor natală, o să pot lucra (încă) o săptămână liniştit şi lipsit de tentaţiile ieşirilor pe înserat la diverse sucuri, cafele slash beri… Ei bine, o să pot să postez materiale pe blogu’ ăista nenorocit, profitând de confortul camerei mele minuscule de apartament comunist. Păi nu e tot răul înspre bine?!

Mă întreb eu câtă lume de pe la noi sărbătoreşte Valentines  Day… majoritatea prietenilor mei sunt împotriva aceste sărbători de import. La o adică, importăm până şi făina pentru pâine, ne mai deranjază o sărbătoare? 

Valentine's Day cica...

În unele cercuri de extremă naţionalistă s-au anunţat ceva mişcări de protest pe 14. La extrema opusă, restaurantele s-au umflat cu rezervări în plină criză, oferind meniuri cică romantice, lumânărele şi muzicuţă sexy. Noi ce facem până la urmă? Sărbătorim Valentines Day sau ne ţinem tari cu Dragobetele nostru, pe care, în final, după mult tam-tam, nimeni nu îl sărbătoreşte…? Chiar aşi vrea să văd şi eu doi tineri indrăgostiţi făcându-şi cadouri romantice/kinky pe 24 februarie…

Eu unul prefer să îmi sărbătoresc dragostea în fiecare zi (dacă se poate), nu doar de Valentines Day. Voi?

Nu ştiu cum ar fi fost lumea fără punk. Fără rebelii cu muzică absurdă şi cu mesaj puternic. Nu ştiu cum aşi fi eu fără punk. 

Nu sunt unul dintre aceea care poartă creste, geci de piele şi lanţuri (sau omizi) la pantaloni. Nu sunt unul din cei care înjură orice regulă, încalcă orice lege doar pentru a demonstra că se poate. Nici nu plănuiesc sa fac minuni şi să schimb lumea. Dar sunt punker. Unul dintre aceea care cred că un mesaj bun, nu dărâmă politici, nici nu opreşte războaie, dar te face să te întrebi “Cum ar fi…?”.

Propun aşadar spre vizionare/ascultare atentă următorul clip:

Deci… cum ar fi fost lumea fără punk?

(Nu cred că trebuie să fi punker ca să empatizezi şi să răspunzi la întrebare… pe blog, sau doar în sinea ta)

6 fără 3 minute. Producătoarea strigă din redacţie (cică News Room) “Gata Jurnaaaaaaal”. Îţi dai seama că e momentul în care trebuie să mergi în regia de emisie, să verifici burtierele si materialele video, sunetul la invitaţii în platou, etc etc. Pe cât de intresantă este televiziunea live, pe atât de stresantă este. Lumea zbiară, e crizată, totul e contra cronometru. Nu rămâne decât să îţi bagi căştile în urechi şi să dai drumul la muzică. Drum and Bass. Merge perfect cu monitoarele din regia de emisie. 

După câteva secunde, primeşti şi desfăşurătoarele. Îţi dai seama că urmează probabil o emisiune plictisitoare, în timpul căreia te vei chinui să nu adormi. Azi am avut malpraxis. Un medic galaţean acuzat de malpraxis practică nestingherit în Sibiu. E… ce mai, nu e bun pentru Galaţi, e bun pentru noi. Să moară si copiii noştri aşa cum au murit şi cei doi copiii din Galaţi, anesteziaţi greşit de nenea doctor. 15 minute de discuţii pe tema dată. Generic out. Publicitate. ID out, şi gata emisia, preia d-aci bucureştiul. Iar eu mă întorc la calculatorul meu, în biroul din funful Realităţii.