La Cazan

Tocmai mă pregăteam să vă povestesc cum şi cu câtă nerăbdare mă pregătesc eu să plec la Praga. Mult-aşteptata Praga! Ei bine, cum mă pregăteam eu sufleteşte să îmi încep alegoriile nerabdarii pe părticica mea de internet, iată că mă sună de la conducerea partidului, să purtăm o discuţie.

Pe aci aşi fi fost eu...

Şi engage! Cu mult tact sunt anunţat că nu mai pot să beneficiez de concediul cerut, datorită faptului că… (culmea!) e nevoie de mine aici. Când? Exact în perioada Praga! Heeeeeee!

Păi… ce să mai zici?! Bag capul în pământ, înghit în sec, îmi imaginez gaşca petrecând în vre-un club supraoccidentalizat din centrul metropolei, cu mult-prea-lăudata bere cehă, iarbă înmugurită în foiţe semitransparente, şi tot tacâmul necesar unei săptămâni de libertinaj. Mai apoi, îmi sării în minte cadrul cu genţile ce aveam să le primesc în cap de la iubită, cu care îmi făcusem planuri cel puţin îndrăzneţe, susţinute de promisiuni pseudovulgare ce începeau cu “O să ţi-o…”, în capitala Skodelor.

Pînă şi draguţa domnişoară de la ghişeul băncii cu care, involuntar şi în detrimentul meu, lucrez, avea să regrete o retragere frumuşică de numerar, însoţită de un comision baban, după buna tradiţie semit-cămătărească! 

În dată ce am părăsit biroul ce aducea mai mult a cameră de gazare pentru mine în momentul cu pricina, îmi dădusem seama cât de norocos sunt defapt! O să am şansa să le relatez prietenilor mei din străinătăţuri ştiri calde despre urbea lor natală, o să pot lucra (încă) o săptămână liniştit şi lipsit de tentaţiile ieşirilor pe înserat la diverse sucuri, cafele slash beri… Ei bine, o să pot să postez materiale pe blogu’ ăista nenorocit, profitând de confortul camerei mele minuscule de apartament comunist. Păi nu e tot răul înspre bine?!